Trauma intergenerațională se transmite printr-o combinație de comportamente și factori genetici. 

         Ciclurile de abuz pot duce la traume repetate din generație în generație. De exemplu, părinții pot considera că abuzul fizic este cel mai bun mod de a-și crește copiii, dar, în final, acest comportament contribuie la trauma intergenerațională. În plus, dacă părinții au traume nerezolvate, aceștia pot dezvolta mecanisme de coping negative pe care le transmit copiilor lor. De exemplu, un studiu din 2015 sugerează că supraviețuitorii genocidului Holodomor din Ucraina aveau tendința de a experimenta sentimente de anxietate și frică și de a  adopta comportamente precum stocarea excesivă de alimente. Copiii și nepoții lor au adoptat ulterior unele dintre aceste strategii negative de coping și temeri. Modul în care trauma se transmite poate fi și mai subtil. Părinții care au experimentat traume pot avea dificultăți în a dezvolta atașamente pozitive față de copii și pot întâmpina probleme în a anticipa nevoile și dorințele acestora. Deși această legătura nu este la fel de evidentă precum abuzul fizic, poate cauza probleme de sănătate mentală și relaționare pentru copii în viitor, cum ar fi incapacitatea de a fi vulnerabili și de a avea încredere în partenerii lor. 

   Trauma poate fi, de asemenea, transmisă prin gene, mai exact prin epigenetică. Epigenetica se referă la modul în care este exprimat codul tău genetic. Diferite experiențe de viață pot „porni sau opri” anumite gene. Dieta mamei în timpulsarcinii, de exemplu, poate determina care gene sunt activate în copilul său, afectând riscul de boli al acestuia în viața adultă. Acest lucru înseamnă că, chiar dacă ai avut o copilărie perfect fericită și sănătoasă, poți experimenta totuși efectele traumei intergeneraționale. 

       Un studiu din 2018 a arătat că copiii prizonierilor de război din Războiul Civil American aveau rate mai mari de decese premature decât copiii celor care nu fuseseră prizonieri de război, fiind mai susceptibili să moară din cauza unor afecțiuni precum hemoragii cerebrale sau cancer. După ce au fost controlați factorii socio-economici și culturali, cercetătorii au atribuit această diferență în mortalitate schimbărilor epigenetice cauzate de stresul din lagărele de prizonieri. 

   Nu este încă pe deplin clar cât de mult pot dura impactele genetice ale traumei intergeneraționale la oameni. Unele studii pe animale sugerează că schimbările epigenetice legate de schimbările de mediu pot persista până la 10 generații.